Demo Eastern Foxes

4 februarie - mai puțin de 10 zile până la etapa demo2nală a competiției First Tech Challenge. Tot în această zi, am participat și la cel de-al doilea demo al nostru din acest sezon, de altfel cel mai antrenant.

Ziua noastră a început înainte de răsăritul soarelui, adică la ora 5:30, când ne-am întâlnit la sediu pentru a stabili ultimele detalii legate de cele ce urmau. Astfel, la ora 6:00 eram deja în autocar în drum spre noua provocare a zilei, pregătiți pe deplin pentru a demonstra capacitățile tehnice ale robotului nostru, poreclit „Juan”. Totodată, eram pregătiți de a ne arăta perseverența , de care am dat dovadă timp de luni întregi, lucrând cot la cot pentru a îndeplini obiectivele propuse pentru acest sezon.

După un drum lung, dar plăcut, am ajuns, în final, la destinație: Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, unde s-a desfășurat demo-ul organizat de echipa Eastern Foxes din același oraș. Am făcut check-in-ul și ne-am pregătit pentru inspecția tehnică, rezultatul acesteia fiind pe cât se poate de dezastruos. Programatorii s-au mobilizat rapid și în câteva minute robotul era perfect funcțional și inspecția tehnică avea o bifă verde în dreptul numelui nostru. Eram convinși că după acest moment ghinionul ne-a părăsit, însa s-a dovedit că nu a fost chiar așa.

Meciurile au fost deschise cu un „meci de test” la care am jucat și noi, deși nu a fost punctat, alianța roșie (din care făceam parte), a câștigat. Meciul test ne-a oferit încredere în noi, pregătindu-ne de viitoarele meciuri și reoferindu-ne speranța pierdută la începutul zilei, când am picat inspecția tehnică.

Următoarele meciuri au decurs cu mult peste așteptările noastre și aproape de finalul acestora, echipa noastră era clasată pe a 6-a poziție. Eram cu toții în extaz, deja ne făceam planuri pentru semi-finale, însă, în urma unui meci devastator, am finalizat pe poziția 11.