Inimi lego

Cu ocazia zilei de 14 februarie, ziua care celebrează dragostea, admirația și pasiunea, cunoscută internațional ca Ziua Îndrăgostiților. Valentine’s Day este simbolizat popular de către zeul roman al iubirii, Cupidon, care îi determina pe oameni să se îndrăgostească, în clipa în care erau străpunși de săgeata lui fermecată. .De Ziua îndrăgostiților, dorim să împărțim iubire și credem că este o zi de sărbătoare care nu ar trebui să treacă neevidențiată!

Ne-am pus de acord în privința împărțirii unor simboluri ale vieții sufletești - inimioare printate 3D. Așa că ne-am pus pe treabă, asamblând piesele sub forma necesară. Am folosit la număr 2 piese lego pentru fiecare inimioară în parte. Piesele au fost proiectate și printate la imprimanta 3D, arătând exact ca cele lego. Pe spate, piesele prezentau o adâncitură pătrată, astfel încât partea din față a unei alte piese, care prezenta o ridicătură cum au piesele lego, să se potrivească si să formeze o inimă.

Ne-am întâlnit la sediu pe parcursul vacanței de iarnă să finalizăm inimioarele și s-a dovedit o treabă mai dureroasă decât ne închipuiam. Cu ajutorul penselor, am scos părțile care reprezentau scheletul și aveau rol de a susține piesele, însă cu toții ne-am înțepat de vreo câteva ori bune. Dar finalul a meritat și toți cei care am lucrat la aceste inimioare ne-am simțit împliniți la vederea grămezilor de inimioare organizate pe culori, ca mai apoi să le depozităm pe toate în aceeași cutie.

Dar când mărturisim că suntem mândri de reușita noastră, chiar spunem adevărul! Sentimentul acela că după atâta trudă am reușit să terminăm a fost foarte bine venit.