Webinariu - River Wolves

În data de 18 ianuarie am avut plăcerea deosebită de a spune „Prezent!” în cadrul webinar-ului „Mind Architect webinar”, organizat de cei de la River Wolves. În cadrul acestuia, doamna Luciana Baicea ne-a vorbit despre cele 5 butoane sensibile universale ale Elefantului, concept prin care se încearcă înțelegerea gândirii. De asemenea, am învățat diferența dintre cele două sisteme decizionale ale creierului, cel conștient și cel inconștient sau, după cum le-a denumit dr. Jonathan Haidt, „Călărețul” și „Elefantul”. Aceste două personaje se află la baza multor alte concepte din neuroștiință.

Călărețul este eul conștient. E acea parte a minții noastre care este rațională, rezonabilă, care face diferența dintre bine și rău și alege (aproape) întotdeauna binele. Este aceeași minte pe care o folosim pentru a rezolva probleme de matematică. Este cea care ne dă senzația că suntem liberi să alegem, că avem liber arbitru. În creier, locul Călărețului este în cortexul prefrontal.

Elefantul este acea parte a minții care include toate procesele automate, care pot să aibă loc în același timp și fără efort. Este cel care generează rapid și inconștient toate impresiile și senzațiile care stau la baza opiniilor și emoțiilor pe care noi (eul conștient) le recunoaștem, numim și (uneori) le verbalizăm. E mai greu de localizat în creier, pentru că acoperă o gamă mult mai largă de mecanisme. El sesizează că un obiect este mai îndepărtat decât altul. Orientează brusc atenția în direcția unui zgomot. Conduce mașina când drumul este cunoscut sau pustiu.